wordpress ma indeamna: e doua dimineata si nu ai scris nici un post. de ce?
pentru ca nimeni nu stie sa citeasca
de aceea
cure for the interpretationphobia
refuz să cred că nu se intâmpla prea des, multora, să se uite le filme gen: burn after reading, soom, the man who wasn*t there, pi, the virgin spring, oglinda, și să se intrebe despre ce naiba a fost vorba, o intrebare demnă de atenție, dar in același timp insoțită de o dulce lene de a gândi.
așa că am urzit un plan de mici exerciții de interpretare.
a ce?
păi ceva simplu și curat, cum numai litera scrisă poate să fie. mici fabule ce ascund cimilituri de zi cu zi. un sens e in cuvinte, un sens e intre două minți. fiecare poate spune despre ce crede că e naibii vorba, pentru a face mai ușor față, in viitorul apropiat, filmelor artsy care invârt capul minților necoapte. micile fabule vor crește in dificultate( pentru a nu avea nimeni impresia că e doar o joacă) și vor urmări o poveste mai mare decât de ele, de ansamblu.
motto: dacă nu ai ceva de făcut, sigur ai ceva de gândit!
o victorie de-o zi
Câinele Atroce se lăsă trezit de primele raze ale soarelui. Corpul lui stătea intr-o poziție prea comodă pentru a și-o schimba și a risca să nu beneficieze de răcoarea dimineții. Ca semn de trezire iși mișcă ușor urechile și intredeschise un ochi care nu intâlni altceva decât frunzele unui copac. Plăcut mai era in acel colțișor căptușit cu iarbă și mușchi, ce dădea o senzație de amorțeală infinită, ușoară pe care o acompania tremurul frunzelor chemate de vânt.
Atroce nu era un câine leneș, era comod.
Atroce nu se opunea amorțelii, o dirija.
Era dimineață și el era un câine tânăr. Ziua putea să inceapă cum vrea ea, el iși avea ritualul său. Și dacă se intampla să se ințeleagă, să fie răcoare unde e mușchi, și mușchi unde e toropeală, atunci Atroce se considera implinit. Oricum picioarele sale il ascultau, oricum blana il proteja de vicistitudini, oricum el avea o intuiție pentru lucrurile bune, nimic mai mult pentru a avea o zi perfectă. Sederea era cu atât mai plăcută cu cât gândul la rezerva de oase din apropiere ii dădea o siguranță a viitorului și o liniște de moment, cât timp labele sale mai pot săpa el este ferit de zile negre. Atroce era multumiț.
Soarele urca și căldura creștea. Umezindu-și botul, Atroce se ridică la verticală. Da, o zi necunoscută il așteapta inainte și nebănuite evenimente, dar uite apa este aproape, spiritul de aventură crește, atroce incepe să fie atent la mișcările din jurul lui și bucuros, iși schimbă infățișarea cu cea a unui animal de vânătoare. Cu coada ridicată, scană orizontul. Ochii săi trecură peste niște furnici nesemnificative, se opriră pentru o secundă regretabilă asupra unui porumbel și se pironiră asupra țintei perfecte. DA, prada ideală, acolo sub copac, nemișcată și nebănuind pericolul iminent. Atroce aprecie distanța automat, iși alese schema de atac și luă poziția de pândă. Din poziția victimei realiză că nu este conștientă de prezența lui. Victoria este asigurată. Ridicându-se ușor și calculând fiecare mișcare, Atroce se apropie nesimțit de ignoranta pradă. Se opri pentru un moment, pentru a-i lăsa răgazul unei ultime respirări și țâșni ca din arc cu gura deschisă. Frunza de lângă victimă primi fără a protesta urma de salivă căzută in urma atacului. Mingea de plastic nu avu nici o șansă. Acum zăcea nemișcată in colții lui Atroce. Mândrul caine se intoarse increzător in colțișorul lui din cușcă, tapițat cu mușchi moale .
cine spune, ăla e!
cine spune primul „eu am dreptul la viață?” care ar putea fi contextul in care cineva să facă o astfel de afirmație? inainte de aceste două esențiale intrebări, mă gândesc la o intrebare și mai esențială: ce inseamnă „drept la viață”?
nimeni nu se gândește că are dreptul la viață pentru că se moare și pentru că el este muritor. dacă ar fi așa, ar trebui să existe și un drept la moarte, și un drept la rațiune, un drept la corp și al altor lucruri care sunt date de-a gata. inainte de drepturi, au existat incălcări ale unor „lucruri” percepute ca necesare traiului. și in afara de asta, pentru a incepe toată povestea, a fost nevoie să se afirme ceva mai mult decât evident: faptul că oamenii sunt in viață. cine putea să nu observe acest lucru? cel care dispunea de viața lui. adică cel ce făcea ce-și dorea. deja, istoric vorbind, asta se aplică unei mâini de oameni: regele, nobilul, antrepenorul( incă nu există o declarație a drepturilor omului in capitalism, cel puțin nu una universală). atunci, ei au trebuit să audă pentru prima oară „am dreptul la viață”, spus de oameni care-și spuneau pentru prima oară „vreau și eu o viață”. astfel, intr-un mod oximoronic, viața a devenit evidentă pentru că nu era. și nu oricum, ci sub forma unui „drept”. pentru că alții se incăpățânau să-i vadă pe ceilalți, ei, micimea, au avut nevoie de lege ca să intre in existență. dreptul la viață există pentru că este incălcat. desigur că raționamentul poate fi dus mai departe și s-ar putea spune: dacă nu ar exista putere, nu s-ar mai putea incălca nimic. asta inseamnă egalitate, nu? și-atunci, dreptul la viață nu există decât in polis? nu este ceva natural? este un artificiu dat de lege pentru a imbrăca oamenii in haine sociale, devenind astfel subiecți? așa s-ar părea. până la urmă, el iți deschide porțile cetății către toate posibilitățile vieții de cetățean. cine nu poate spune „am drept la viață”, nu are, de fapt, viață. cine trăiește in altceva decât intr-o cetate, e mort. articolul 3 al Declarației universale a drepturilor omului iți asigură dreptul la viață, dacă vrei să te angajezi, să mergi la supermarket, să te căsătorești, să fii proactiv, să ai hobby-uri, să ai cablu,net, să ai drepturi, să-ți pui plombe, să citești ziarul, să ai mobil, să ai concediu, să te distrezi, să porți pantaloni/fuste, să circuli cu metroul, să clonezi, să te cosmetizezi etc.
tell me why
de ce, de ce, in numele cărei entități, ar vrea cineva să vadă o inregistrare a unei decapitări ( a oricui/orice, de către oricine)? mă gândesc că este unul din lucrurile pentru care imaginația este suficientă: cuvântul aduce sensul cu el, dacă ești cu adevărat curios iți poți imagina o reprezentare cu niște sticky-people, după care te poți intoarce la rutina nefantezistă a vieții cotidiene lipsite de decapitări.
să fie ăsta un semn că sunt prea puține decapitări in viața de zi cu zi și o colorare a gri-ului existențial cu ceva in sfârșit demn de atenție? sunt oamenii prea blajini și mult mai blânzi decât ne fac știrile să credem?
sau poate că totul e ca intr-un desen animat și ceea ce apare pe un ecran nu se intâmplă in realitate. dacă internetul mă conectează cu intreaga lume, cine sunt eu să refuz paleta diversificată de evenimente care mă imploră să le cunosc? sau poate trebuie să vezi ca să crezi. dacă vă informez că puii de mistreț au dungi pe spate spre deosebire de adulți, o să dați buzna să căutați videoclipuri cu pui de mistreț? imi rezerv opinia că nu.
că e ceva in neregulă cu o decapitare nu mai trebuie menționat și de ce. avem motivele noastre serioase pentru care preferăm ca decapitările să fie menționări in cărți de istorie. și etc-ul este relevant…
și atunci, de ce?
earthlings and rational earthlings
in acest post voi incerca să arăt că outkil, autorul mesajului why i stopped wathcing this movie de pe imdb, referitor la filmul-documentar Earthlings, nu argumentează de fapt de ce a incetat să mai vizioneze filmul.
in mare, mesajul lui se reduce la două „argumente”:
1. in loc să se folosească argumente pentru a arăta de ce nu trebuie să avem un comportament violent față de animale, documentarul face apel la imagini de o cruzime evidentă și exacerbată, lucru care nu are altă intenție și efect decât de a manipula oamenii care se lasă afectați de aceste imagini violente. prin urmare, dacă cei care vizionează, decid ulterior să nu mai consume carne din cauza modului in care sunt tratate animalele, sunt niște oameni spălați pe creier care preiau opiniile altora intr-o manieră necritică și sunt astfel manipulați.
2. al doilea argument constă intr-o analogie și o extrapolare de impact: dacă te lași afectat de imagini și nu mai consumi carne pentru „a te răzbuna” pe industria cărnii e ca și când in urma vizionării unor inregistrări cu soldați ruși decapitați de rebelii ceceni, vrei să pornești un război impotriva Ceceniei. citez: I could show you videos WITH a translation of Russian soldiers being slowly beheaded by Chechen rebels and then tell you lies about how the Russian soldiers were simply minding their own business and they are terrorists and again, if Earthlings affected you then you would believe me. But nobody does things that they believe to be evil. Ask yourself this, what could a country possibly do to make people hate them/their soldiers so much? Should we bomb Chechnya? Should we boycott their products and economy? Of course not that would be silly. Yet that is what people are doing to the meat industry after watching Earthlings.
și un alt exemplu in același stil: If i show you a picture of a Japanese man eating a cooked baby fetus are you going to all of a sudden want to wipe out the entire Japanese race? Of course not you say, that would be silly. Yet that is what you have done by becoming a vegetarian after watching Earthlings, you let an image and a good story manipulate you entirely.
partea intâi: ce mi se pare ciudat: cere argumente, fără a oferi argumente. a spune că celălalt nu oferă argumente și a face o analogie de o pertinență indoielnică nu opune, de fapt, nimic opiniei adverse și nici nu-ți susține propria părere.
este adevărat că imaginile pot fi folosite pentru a manipula, insă in film nu se menționează nici măcar o dată că oamenii nu ar trebui să mai mănânce carne. imaginile sunt folosite pentru a demonstra cruzimea oamenilor din felul in care tratateaza animalele, nu doar pentru a le procesa in carne, ci și pentru a obține piele, pentru a le dresa, pentru a le ține in captivitate in grădini zoologice etc. pot fi enumerate mai multe argumente in favoarea utilizării imaginilor conform scopului propus:
- există o rațiune și in spatele prezentării unor imagini, doar pentru că imaginile sunt șocante nu inseamnă că se urmărește manipularea prin intermediul lor; ei prezintă o stare de fapt, nu o teorie; in condițiile in care animalele contează pentru oameni in calitate de obiecte utile, uciderea lor este in plan secundar, deoarece contează produsul final, iar pentru a aduce in prim plan acest tratament, el a fost prezentat in forma lui extremă: acte a căror cruzime nu poate fi pusă la indoială( poate dacă arătau cum găinile inainte de tăiere sunt ținute in lumină albastră, pe care ele nu o pot percepe si cred că sunt in intuneric, pentru a sta liniștite și a nu bănui că in următoarea secundă vor fi luate pe sus și capul lor va fi sfărâmat de două cuțite, nu ar mai fi părut atât de crud). Partea tristă este că este nevoie de astfel de imagini(care nu sunt contrafăcute)pentru a atrage atenția asupra modului in care sunt “manufacturate” animalele și că nimănui nu i se pare ciudată asocierea dintre “a manufactura” și o viețuitoare.
- Poate că apelul la imagini poate fi justificat astfel: nu ai nevoie de argumente pentru a fi convins că este ceva in neregulă cu modul in care sunt tratate animalele. Ai nevoie de argumente pentru a ințelege că nu trebuie să lovești un copil? și mai este un motiv in plus: nu există nici o “rațiune”( este implicată evident ingeniozitate inginerească, necesară creării intregului mecanism de ucidere) in spatele uciderii animalelor in forma atroce in care a ajuns să se facă. Metoda din film este simplă: asta fac oamenii, ți se arată ce fac oamenii și tu ești cel care judecă faptele și care ia o decizie in funcție de ceea ce vede. insă, ceea ce trebuie văzut și ințeles din aceste imagini nu este cruzimea ca atare, ci cruzimea gratuită a felului in care sunt ucise animalele și ea este cea care trebuie să revolte. Ceea ce inseamnă că este nejustificată: și atunci cum poți cere argumente de justificare că ceva nejustificat nu trebuie să se intâmple? In același timp intrebarea este reversibilă: ce argumente raționale există pentru jupuirea de viu a unui câine?teama autorului mesajului pare să fie aceea că imaginile „vorbesc” mai ușor decât argumentele și pot converti intr-un mod in care o argumentație nu poate. imaginile nu vorbesc rațiunii și modul in care ele afectează, detronează rațiunea și face loc manipulării. mi s-ar părea normal ca rațiunea să fie prima care să răspundă imaginilor, mai ales prin aceea că poate concepe ceva numit „drept la viață”. dacă scopul documentarului este de a vorbi despre modul abominabil in care sunt tratate animalele, cum o poate face mai bine decât prezentând acest comportament? mi se pare cu atât mai adecvat scopului faptul că nu sunt prezentate argumente, pentru a lăsa faptele să vorbească de la sine.
partea a doua: analogia și extrapolare mi se par puerile(spun asta fără a avea intenția de jigni, dar sună de parcă cineva se grăbește să aibă dreptate). situația analogă este mai complicată, poți găsi numeroase motive pentru comportamentul cecenilor; in celălat caz (al animalelor) nu ai nici motive, nici justificări. Dacă alegi să nu mai mănânci carne nu realizezi un act criminal impotriva tuturor producătorilor de carne, ci vei fi o gură in minus pentru care ei aleg să ucidă așa cum o fac. Nu este un act de condamnare, ci este un răspuns la un act condamnabil. De altfel, dacă refuzi să mănânci carne, nu inseamnă neapărat că ești impotriva mâncatului de carne, ci că ești impotriva felului in care ea este obținută. și chiar nu cred că cineva care vede un japonez care mănâncă un fetus, are ca imediată reacție o pornire de a eradica neamulor japonezilor, ci poate se va gândi cum să impiedice astfel de acte, nu cum să impiedice un japonez să facă astfel. cam atât am avut de spus pentru a nu prelungi postul intr-o compunere.
și pentru a face o legătură cu titlul pus: dacă toate viețuitoarele sunt pământene și nouă ni se pare normal să fim aici, de ce să fie nevoie de argumente pentru ca celelalte viețuitoare să fie?
pe frunte îi apăruse o cută. semn că senja cijik gândește
de când am scris ultimul post și până acum, nici o carte de botanică nu a fost deschisă. nu m-am mai uitat cu un ochi curios la plante, ci m-am insoțit cu M.Gorki câteva zile bune la rând. și el este un personaj curios, pe care nu-l pot pune momentan in rânduri. numeroasele sale personaje din nuvele au ceva in comun, o anumită lipsă care-i individualizează, ceva indeterminat, dincolo de conștiința lor, care ii animează(și care nu este autorul). personajele acestea parcă nu se uită in oglindă pentru a vedea cum arată, nu pun masa pentru a mânca, nu vorbesc pentru a comunica, nu se plimbă pentru a se relaxa și parcă sunt tot timpul in așteptarea unor răspunsuri. pentru ei viața e ca un fel de valiză, al cărei coținut cred că il cunosc, dar cu care nu au unde pleca. lucrurile le-au fost strânse dinainte de altcineva și in paralel cu fiecare acțiune a lor. intâmplările banale ii surprind cu valiza in mâna, gata de plecare, pentru a reveni in starea de căutare de obiecte, pentru că de fiecare dată când agită valiza, ea pare goală. in același timp, au impresia că pot totuși pleca fără valiză și lasă lucrurile să se intâmple, știind că fiecare mișcare a lor adaugă ceva in valiză. dacă nu ar avea valiza, nu ar avea impresia că nu pot incepe un alt drum și asta ii aruncă mai departe, insă in aceeași direcție. toți sunt personaje sărace, cu o viață amară ce-i pune lângă lucruri mărunte de tot felul, care le fac viața amară. in urma acestui sabotaj, rămâi cu impresia că sunt victimele propriei lor conștiințe și că excelează in această autovictimizare. câteva citate:
„-Uf, ce viață! Adevărată ocnă!-șoptea Griska, nefiind in stare să dea glas durerii care-l frământa. -Asta-i din pricina gropii, Motria. Nu vezi? Parcă suntem ingropați de vii…
-Să ne mutăm in altă casă,-propunea Matriona printre lacrimile care o desfătau, tălmăcindu-i cuvintele in ințelesul lor propriu.
-U-uf! Nu-i asta, drăguțo! Chiar de te-ai cățăra in pod, tot in groapă ai să fii…Nu locuința-i groapă…viața-i groapă!” din nuvela Soții Orlov.
și un personaj feminin:
„-Întotdeauna doresc ceva,-grăi ingândurată Malva.-Dar ce anume?…Nu știu. Uneori imi vine să mă arunc intr-o barcă și să plec in larg. Departe-e! Așa departe, incât să nu mai văd oameni. Iar alte dăți, aș vrea să-l fac pe fiece om să se învârtă in jurul meu ca un titirez. iar eu să mă uit la el și să râd. Ba mi-e milă de toți, și cu atât mai vârtos de mine insămi, ba m-aș bate cu toată omenirea. Și pe urmă mi-aș face și eu seama…mi-aș da o moarte năpraznică…Sunt și tristă și veselă uneori. Iar oamenii toți sunt ca de lemn.” Malva
la o primă citire, rămâi cu acest gând :ce e de neințeles produce milă. si asta e hrană eternă. nu e constatare revelatoare, dar intrebările eterne sunt posibile pentru că se dau mereu alte răspunsuri. să spui că despre asta este vorba (milă se sine, sex, ego etc) nu inseamnă să faci o reducție in cazul omului. nu degeaba unele valize nu se deschid decât o dată.
mai e de citit din gorki.
plante invazive și stele sau despre analogie
nenumărate lucruri pot surprinde mintea omenească intr-un moment de neințelegere. prietenul cel mai bun in astfel de momente s-a arătat a fi analogia. funcționează simplu și poate lăsa impresia unei capacități abile de soluționare a impasurilor , de care probabil mulți oameni au nevoie. analogia este un fel de câine de vânătoare care iți indică rața ascunsă și iți distrage atenția de la rața vizibilă pe care o astepți.
deunăzi am citit o prezentare despre plante invazive, prin care se ințelege specii care invadează un ecosistem, răspândindu-se rapid și amenințând biodiversitatea respectivă prin inlocuirea plantelor native. definiția este suficient de lămuritoare. insă nespecialiștii pot găsi niscaiva intrebări de pus, cu toate acestea. de exemplu: dar nu e normal ca planta să se răspândească? dacă tinde să inlocuiască plantele indigene, nu inseamnă că este mai bine adaptată decât ele? dacă face ce a setat evoluția pentru ea să facă, de ce să fie denumită cu adjectivul de „invaziv”, un adjectiv care clar atrage după sine ponegrirea? toate aceste intrebări imi indicau că plantele invazive au fost nedreptățite, până când m-am gândit să repun problema in termenii unei analogii. nu-mi pot explica cum prima legătura pe care am găsit-o lui ”invaziv” a fost cu mcdonald*s. mi-am imaginat ecosistemul ca pe o armonioasă coexistență a restaurantelor cu specific românesc, fiecare avându-și rolul său bine precizat( unul specializat in mic-dejunuri, altul in deserturi, altul in mâncare cu muzică de lăutari etc) și contribuind la menținerea bunului gust comun și a prosperității. asta până când o nefericită intâmplare și selecția economică au adus in acest eden autosuficient invadatorul mcdonald*s, cu ramificațiile sale de caracatiță distrugând uniformitatea restaurantelor românești și amenințând să schimbe definitiv fața acestui ecosistem. dintr-o dată, această analogie m-a luminat irevocabil asupra sensului adjectivului ”invaziv” asociat plantelor străine și m-a făcut să reconsider posibila nedreptățire a acestor plante. dacă plantele invazive sunt asemenea mcdonald*s-ului, atunci ele sunt intr-adevăr o amenințare la adresa bio(antropo)diversității și își merită numele.
spre lauda analogiei, aș mai menționa ceva despre utilizatorii acestei metode. in afara de autorul textului (poate) citit, in categoria utilizatorilor analogiei intră și oamenii de știință. in documentarul de mai devreme de pe national geographic, ”the known universe”, s-au adus inevitabil in discuție ”lucruri” intru-catva imcomprehensibile pentru mintea omenească. unul din aceste lucruri ar fi dimensiunea universului și numărul de stele pe care il conține. pentru a nu rămâne in afara acestui fapt, analogia a intrat in joc: universul are mai multe stele decăt câte fire de nisip au toate plajele de pe terra la un loc. (aș putea spune: 200 de miliarde de galaxii cu sute de miliarde de stele fiecare, dacă asta vă spune ceva).
acum se poate ințelege mai ușor de ce nu se ințelege. si acest lucru miraculos analogia l-a făcut posibil.
De inceput
Nu de puține ori mi s-a intamplat să povestesc cu interes ceva cuiva și persoana respectivă să acorde povestei mele o minimă atenție politicoasă. Până in ziua in care, cuiva ,căruia ii povesteam ceva de dragul de a umple timpul, i s-a părut demn de a numi “interesant” ceea ce ii comunicam. Am considerat aproape pe loc că astfel de persoane “merită” să afle mai multe, și cum nu pot fi determinate aceste persoane stimabile, m-am gândit să apelez la spațiul virtual, pentru a lăsa potențialul să rămână potențial. Prin urmare, voi scrie pentru curioși necunoscuți ceea ce mi se pare mie curios și necunoscut pentru alti curioși (voi asuma intotdeauna că eu aflat prima respectivul lucru). Și pentru a mă asigura ca doar autenticii curioși vor trece de proba acestui prim post, anunț de la inceput că atât-lăudatele curiozități vor fi din domeniul botanicii și alte lucrări adiacente. Pentru a garanta seriozitatea informațiilor oferite, voi oferi ochilor curioși mica listă cu cărțile din care vor fi luate lucrurile de știut:
J. Mauseth- Botany, An introduction to plant biology
C.Darwin- The origin of species
R.Dawkins- Gena egoistă
Cred că aceste titluri imi vor asigura vreo săptămână de post-uri.
